Raport EXPLOZIV: Tot mai mulți medici se îmbolnăvesc cu noul coronavirus; orașele în care au fost înregistrate cele mai multe decese

În 15 județe din România se înregistrează un trend ascendant al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, arată un raport al INSP, relatează Mediafax.

Experţii Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) au terminat raportul legat de evoluţia cazurilor de COVID-19 în săptămâna 10-16 august.

Potrivit raportului, în 15 judeţe printre care Alba, Bihor, Călăraşi, Iaşi sau Ilfov trendul îmbolnăvirilor este ascendent.

Cifrele arată că cele mai multe cazuri, 32% din totalul celor înregistrate în această perioadă, au fost în Bucureşti, Prahova, Argeş, Bihor şi Timiş.

Cele mai multe decese au fost înregistrate în Prahova, Argeş, Timiş, Bacău şi Bihor.

Aproape 80% din totalul deceselor au fost la peroane cu vârsta de peste 60 de ani.

Statistica arată că se îmbolnăvesc tot mai mulţi angajaţi din sistem.

1 din 17 oameni care s-au infectat în această perioadă este din rândul personalului sanitar.

Aproape 95% din totalul celor care şi-au pierdut viaţa din cauza Covid aveau cel puţin o comorbiditate.

Experţii INSP au şi un top al acestor boli asociate: cei mai mulţi pacienţi aveau afecţiuni cardiovasculare, urmaţi de cei cu diabet, afecţiuni neurologice, afecţiuni renale, obezitate, afecţiuni pulmonare şi cancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *